AIC NEWS
Stefano Albarosa, care a construit cele mai mari parcuri logistice din țară, așteaptă afaceri de 35-37 milioane de euro din imobiliare. Familia sa a cumpărat și o fabrică în Brașov.
[21.01.2019]

Omul de afaceri italian Stefano Albarosa, care ajunsese, în perioada de vârf a pieței imobiliare locale, liderul sectorului industrial-logistic, vrea să dezvolte și să vândă anul acesta, în România, depozite de 35-37 de milioane de euro, după ce a încheiat anul 2018 cu tranzacții de 31 de milioane de euro, prin vânzări către investitori strategici.

Divizia imobiliară a grupului italian Cefin, înființat de familia Albarosa înainte de criză, a dezvoltat parcuri industriale precum A1 Business Park (vândut către Valad) și Cefin Logistics Park (actualul P3 Bucharest), ambele situate la ieșirea din București pe autostrada A1,  Cefin Logistic Park din Arad (preluat de CTP) sau Dunca Logistic Park din Timișoara (preluat recent de WDP). Antreprenorul a pierdut în timpul crizei imobiliare din 2008-2009 circa 25 milioane euro din capitalul propriu și a trebuit să predea băncilor majoritatea proprietăților pe care nu a apucat să le dezvoltate și clădirile neînchiriate. După o pauză de patru ani, la sfârșitul anului 2013, Albarosa a sesizat că fondurile de investiții erau din nou interesate să se întoarcă pe piața locală și a format o nouă companie, cu numele AIC Industrial & Logistic Development. Firma este deținută în proporție de 80% de familia Albarosa și 20% de familia lui Maurizio Rossetto, directorul financiar al grupului. De atunci, compania a dezvoltat și tranzacționat peste 400.000 de metri pătrați de hale logistice și spații industriale, printre primele proiecte fiind chiar cele predate către bănci în perioada crizei.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/real-estate-constructii/exclusiv-stefano-albarosa-care-a-construit-cele-mai-mari-parcuri-logistice-din-tara-asteapta-afaceri-de-35-37-milioane-de-euro-din-imobiliare-familia-sa-a-cumparat-si-o-fabrica-in-brasov-18830798